Vreau să încep cu o scurtă întoarcere în timp, înainte să apară primul iPhone, când foloseam un smartphone T-Mobile MDA II. Încă îl mai am, și funcționează. Bateria însă nu mai ține mai mult de 10-15 minute.
Telefonul era produs de HTC, o companie care la acea vreme nu era cunoscută pe scară largă, deoarece fabrica dispozitive pentru alte branduri. Chiar dacă nu era un device „mainstream”, avea o mulțime de aplicații utile: Word, Excel, email, jocuri. Touchscreen-ul nu putea fi folosit cu degetul, ci doar cu un stylus, iar de atunci am rămas atașat de acest accesoriu. Avea și conexiune la internet prin GPRS, dar în rețeaua 2G viteza era lentă, traficul inclus în abonament era o glumă față de ce avem azi, iar costurile erau mari. Cu toate astea, îmi făceam treaba.
În 2010 am făcut pasul către primul meu smartphone Samsung – Galaxy S1 i9000.
Specificațiile erau impresionante pentru acea vreme: 512 MB RAM, procesor single-core de 1 GHz, cameră de 5 MP, stocare de 8 GB și, cel mai important pentru mine, un ecran Super AMOLED. M-am îndrăgostit instant de culorile vibrante și contrastul impecabil, iar acest detaliu m-a făcut să rămân fidel Samsung în anii următori. În materie de design, recunosc că mă atrăgeau mai mult modelele HTC sau chiar iPhone, dar ecranul a fost mereu elementul decisiv.
Apoi a venit Galaxy S3 i9300 – un upgrade major din toate punctele de vedere.
Ecranul era mai mare, cu o rezoluție mai bună și culori mai precise. Procesorul quad-core de 1,4 GHz se simțea mult mai rapid în utilizare, iar camera de 8 MP era o îmbunătățire clară. Nu doar rezoluția mai mare făcea diferența, ci și blocul optic mai bine construit, care reducea distorsiunile și aberatiile cromatice. Din punct de vedere al designului, mi-a plăcut mult, dar carcasa din plastic s-a deteriorat destul de repede, chiar și cu protecție. Tot atunci am descoperit carcasele UAG, care mi-au salvat telefoanele de-a lungul anilor și pentru care sunt fan și azi.
Galaxy S4 a fost următorul meu smartphone.
Avea un ecran Super AMOLED de 5 inch, Full HD, cu o densitate a pixelilor ce făcea de rușine „Retina Display”-ul de pe iPhone 5 și 5S. Carcasa, deși tot din plastic, era mai bine construită și rezista mai bine în timp. Camera de 13 MP aducea un plus vizibil de calitate: autofocus mai rapid, imagini mai clare și detalii mai fine. Cu toate astea, încă nu puteam renunța la DSLR pentru plimbările în natură – diferența era încă prea mare. Telefonul avea deja 2 GB RAM și 16 GB stocare, ceea ce era mai mult decât suficient pentru acea perioadă.
Galaxy S5 nu m-a impresionat suficient încât să fac upgrade, așa că am așteptat modelul următor.Iar când a apărut Galaxy S6, am fost total cucerit.
A fost primul flagship Samsung cu adevărat premium: carcasă din aluminiu și sticlă, fără plastic. În sfârșit! Ecranul era o bijuterie – primul Super AMOLED 2K, cu o densitate de pixeli aproape dublă față de iPhone 6. Comparativ, display-ul Apple părea învechit. Camera de 16 MP era din nou un salt major, datorită unui bloc optic mai luminos și mai clar, dar și senzorului mai mare. În plus, telefonul putea filma 4K. Un alt lucru care m-a fascinat la Galaxy S6 a fost Samsung Pay – un sistem de plăți mult mai avansat decât Apple Pay la acea vreme. Spre deosebire de Apple, care funcționa doar pe POS-urile cu NFC, Samsung Pay putea simula banda magnetică a unui card, permițând plăți la orice POS, indiferent de tehnologie. Din păcate, în România nu l-am putut folosi și, după 10 ani, încă mai visăm la el. S6 a fost și primul flagship Samsung cu procesor octa-core, cu 3 GB RAM și stocare UFS, mult mai rapidă decât eMMC-ul lent de pe modelele anterioare.
Cam așa a început călătoria mea cu telefoanele Samsung, dar povestea nu se oprește aici. Ne vedem mâine pentru a continua această aventură! La final poate termin cu un review pentru S25 Ultra.
Care a fost primul smartphone Samsung pe care l-ati avut? Cate modele Samsung ai avut pana acum?