la 03-02-2021 01:50 PM
Prin ianuarie am ajuns la concluzia că băiatul meu, Vlăduț, care are 12 ani și este în clasa a VI-a, are nevoie de un telefon mobil nou. Cel vechi nu mai făcea față, avea spațiu prea puțin (16GB) și bateria se consuma într-un ritm amețitor.
Am cerut sfatul comunității și le mulțumesc tuturor celor mi-au răspuns și au lăsat un feedback postării mele. Am ținut cont de sfaturi, dar m-am și documentat eu însumi, așa cum ar trebui să facă orice cumpărător înainte de a lua o decizie.
Pe lista scurtă au ajuns telefoanele Galaxy M21, Galaxy A31 și Galaxy A21s, iar Vlăduț și-a pus toată încrederea în mine și m-a lăsat să aleg eu modelul. Bateria uriașă de 6.000 mAh a fost detaliul care m-a convins pe mine (și pe Vlăduț), așa că am ales Galaxy M21.
Pentru specificații tehnice consultă pagina Samsung România - https://www.samsung.com/ro/smartphones/galaxy-m/galaxy-m21-blue-64gb-sm-m215fzburom/
Iată-mă la scurt timp de la achiziție cu impresiile mele despre acest telefon. Vă spun din start, eu sunt extrem de mulțumit de decizia pe care am luat-o (la fel și Vlăduț), iar bateria este uluitoare, uiți unde ai pus încărcătorul, atât de mult te ține telefonul. N-am reușit să-l golesc complet, să vă spun cât ține de la 100% până la descărcare completă, pentru că pe Vlăduț nu l-a lăsat inima să-l lase pe M21 să se descarce și l-a hrănit constant cu curent.
Galaxy M21 are un design simplu și, în același timp, distinct față de alte modele fabricate de alți producători, nu poate fi confundat cu un alt model, are propria sa identitate.
Marginea ecranului este ușor pronunțată, dar în același timp curbată, astfel încât să nu deranjeze la atingere. Nu e o variantă premium, dar nu mi s-a părut supărătoare.
Marginile laterale și spatele sunt din plastic, dar materialul, cel puțin acum, când telefonul este nou, pare de calitate. Îmi place varianta de culoare pe care și-a ales-o băiatul meu, este un turcoaz care-mi aduce aminte de concediile petrecute în Grecia, unde am avut mereu parte de ape limpezi și albastre.
Galaxy M21 - partea din spate
Pe muchia laterală dreapta se află butoanele de power și volum, în capătul de jos se află mufa de încărcare USB-C, mufa jack pentru căști, microfonul și difuzorul.
Pe capac rămân amprente, este adevărat, dar acest aspect nu mai contează, pentru că în ciuda faptului că atât mie, cât și lui Vlăduț ne place culoare, îi vom cumpăra o carcasă de protecție. Apropos, în cutie nu există carcasă protectoare, nici căști audio. Nu are decât un accesoriu, încărcătorul.
Pe spate se găsește și senzorul de amprentă. Înrolarea unei amprente se face extrem de rapid, nu cred că a durat mai mult de cinci secunde. Senzorul funcționează fără erori, doar că are o mică întârziere în momentul în care dorești să deblochezi telefonul. Nu mi s-a părut însă deranjantă.
Vlăduț preferă să deblocheze telefonul cu un cod PIN, are mâna mică și îi este puțin incomod să țină telefonul cu o mână și să-l deblocheze cu arătătorul.
Galaxy M21 în mâna unui copil de 12 ani
Tot pe spate, în colțul din stânga sus se găsește modulul foto, cu trei camere foto și un bliț LED.
Galaxy M21 are un ecran cu diagonala de 6,4 inch, un pic cam mare pentru un copil de 12 ani, dar nu imposibil de utilizat în condiții acceptabile. Rezoluția este 2340x1080, cu ecran de tip AMOLED, iar calitatea imaginii mi s-a părut deosebită, bună. De asemenea, sunetul este clar, limpede, puternic. Galaxy M21 este un telefon care se pretează din plin pentru vizionarea de conținut media, iar asta pare să conteze mult pentru băiatul meu, care este avid după conținut video.
În modul Natural, telefonul furnizează o excelentă saturație a culorilor și o acuratețe convingătoare a tonurilor, care vin la pachet cu un nivel satisfăcător al luminozității și unghiurilor wide. Ecranul are o rată de refresh de 60Hz, acceptabilă pentru un telefon care se încadrează în categoria buget.
Am uitat să verific ce versiune avea în momentul în care l-am deschis prima oară, cert este că după update-urile la zi Galaxy M21 are versiunea de bază One UI 2.5, cu update de securitate actualizat la 1 octombrie 2020.
Nu mă stresez prea tare pe seama update-urilor, nu mi s-a întâmplat până acum să constat o deficiență a software-ului, ceva care să mă deranjeze atât de tare încât să fiu revoltat că nu am o versiune software cât mai apropiată de prezent.
Sistemul de operare este ceea ce trebuie, navighezi ușor prin el, ai acces rapid la aplicații și setări, pe care le găsești instantaneu cu funcția de căutare. Nu trebuie să cunoști setările, ajungi la ele intuitiv.
Băiatul meu nu are prea multe pretenții de la un telefon:
Galaxy M21 has o cameră de principală de 48MP cu apertură f2.0, o cameră de 8MP cu apertură f2.2 ultra-wide și o cameră de 5MP pentru adâncimea imaginilor.
Aplicația pentru cameră are o mulțumime de moduri de fotografiere, inclusiv portret sau mod ”Live Focus”, ”Pro”, ”Panoramă” și mod de noapte.
Galaxy M21 - modulul foto
Există și un optimizator pentru ajustarea anumitor parametri ai imaginii, cum ar fi culoarea sau contrastul, în funcție de subiect. Imaginile fixe pot fi fotografiate în modul standard 12MP sau, opțional, în modul full 48 MP.
Pentru un copil de 12 ani Galaxy M21 are un modul foto mai mult decât suficient. La un moment dat, Vlăduț avea niște porniri regizorale, filma cadre pe care le lega între ele ulterior în scurte filmulețe, pe diverse teme. Sunt sigur că acest telefon îi va satisface din plin nevoile artistice :).
În ceea ce privește partea video, există opțiunea de a filma în 4K sau 1080p. Clipurile din prima categorie nu au parte de stabilizare, așa că este recomandată filmarea în 1080p. Pentru o imagine și mai clară de atât există modul Super Steady, care înregistrează folosind camera ultra-wide.
Există și funcția slow motion, cu opțiunile de 240fps sau 960 fps, ambele într-o rezoluție de 720 p. De asemenea, se poate înregistra în modul hyperlaps, în 1080p.
Camera principală de 48MP face fotografii foarte bune pe lumină naturală, cu multe detalii și zgomot puțin. Culorile tind să fie un pic pastelate uneori. Autofocusul camerei principale e un pic încet, trebuie să ai răbdare ca să iasă fotografia pe care ți-o dorești. Asta se întâmplă în mod special când fotografiezi cu lentila aproape de subiect. M21 nu are lentilă macro dedicată, dar se descurcă totuși binișor la acest capitol.
Fotografie de tip macro făcută cu Galaxy M21
Pisicile noastre fotografiate cu Galaxy M21
L-am rugat pe băiatul meu să dea un feedback despre telefon, iar observațiile lui au fost făcute în această ordine:
- Wow, ce baterie super are, parcă nu se consumă deloc!
- Se vede super!
- Se aude super!
- Ce ecran mare are!
Din ”super” nu l-am scos :), astea au fost reacțiile lui sincere.
03-02-2021 06:59 PM - editat 03-02-2021 07:04 PM