27-05-2021 10:07 AM - editat 27-05-2021 10:11 AM
Acum fix nouă zile mi-a sosit noua mașină de spălat vase, Samsung DW60M6040FW, inspectată imediat de către pisicile mele curioase 😁.
Trecuseră mai bine de doi ani (sau poate trei?) de când stăteam cu vechea mașină de spălat vase defectă. Nu știu ce-a fost în capul meu, dar știu că am petrecut poate sute de ore spălând vasele manual, iar asta într-o familie de patru persoane înseamnă un adevărat antrenament sportiv. După o zi întreagă în care toate mesele erau luate în familie îmi lua cel puțin o oră să dovedesc toate vasele murdare. Mă durea spatele îngrozitor, trebuia să fac exerciții de stretching ca să-mi revin.
Bine că mi-au intrat mințile în cap și am decis că e timpul pentru o nouă mașină de spălat vase. Am luat decizia corectă nu doar din acest punct de vedere, ci și în alegerea brandului: Samsung.
O spun din capul locului, nu trebuie să parcurgeți articolul până la sfârșit pentru a afla concluzia mea: Samsung DW60M6040FW este o mașină de spălat vase perfectă pentru o familie de patru persoane, își face treaba perfect, sunt extrem de mulțumit de cum spală vasele.
Instalarea
Cazul meu a fost unul ușor. Nu am avut nevoie de serviciile unui instalator, mi-am montat singur mașina de spălat vase. Practic, nu a trebuit decât să înfiletez la mașină furtunul de alimentare la apă și furtunul de scurgere. Mi-a luat mai puțin de trei minute.
Mașina vine gata pregătită, nu trebuie să șurubărești nimic la ea. Dezlipești banda adezivă pusă pentru a ține toate elementele în loc și este gata de treabă.
Ba nu, mint, trebuie să-i pui mai întâi sare specială pentru mașina de spălat vase. Are rolul de a reduce duritatea apei, protejează împotriva depunerilor de calcar și ajută la protejarea împotriva petelor și a urmelor de apă ce se acumulează pe veselă și sticlărie.
Am cumpărat o cutie de 4 kg marca Finish, care conține două pungi separate, de câte două kilograme de soluție. În mașină se pune cam un kilogram, cel puțin atât a intrat la mine până s-a umplut rezervorul de sare.
Mașina vinde la pachet și cu o pâlnie specială pentru sare.
Cum își face treaba
Cum spuneam și mai sus, sunt extrem de mulțumit de acest aparat. În cele nouă zile de când o am nu am folosit decât un singur program: spălare și uscare în 60 de minute. Este ideal pentru încărcările mai mici, care conțin obiecte puțin murdare, ce nu necesită o curățare intensă, precum căni, tacâmuri și farfurii. Pe lângă astea eu am mai strecurat și câte o oală mare și murdară 😀. Și, ghici ce, mașina și-a făcut treaba cât se poate de bine!
Capacitate de stocare satisfăcătoare
Nu mi s-a întâmplat ca la sfârșitul zilei să rămân cu vase murdare pe dinafară! Producătorul spune că poți introduce 13 seturi în ea, n-am ținut socoteala, am pus farfurii, pahare, tacâmuri și tot ce-a mai intrat. Apropos de asta, raftul superior poate fi înălțat sau coborât rapid, în limita a 50 de milimetri - în cazul în care oala sau tigaia ta uriașă nu intră 😀.
Concluzii
Sper că vi s-au părut utile informațiile oferite în acest articol, dacă aveți întrebări sau sugestii le aștept cu mare interes.
P.S. Acest model poate fi achiziționat de aici https://www.samsung.com/ro/dishwashers/freestanding/13-place-settings-white-dw60m6040fw-ec/ sau de la partenerii oficiali ai Samsung în România. Pe eMAG o găsiți aici, la 2.061 lei.
la 27-05-2021 02:30 PM - editat ultima oară la 27-05-2021 04:51 PM de EmilianN
Mulțumesc pentru review, aștept să se strice cea existentă și cred că acest model Samsung va fi următoarea mașină
la 27-05-2021 04:51 PM
Hei, mă bucur că ți s-a părut util acest review!
la 25-01-2022 11:56 PM
Buna. Recent am achizitionat si eu acest model. Nu reusesc sa imi dau seama care este indicatorul nivelului pt aditivul de clatire (mai exact care e maximul). Oare ma poti ajuta cu o poza si o explicatie te rog frumos? Am pus solutia unde arata in manualul de utilizare dar nu imi dau seama cat trebuie sa pun si am impresia ca pun prea mult. Multumesc anticipat pentru eventualul raspuns.